Autorizarea exercitării profesiei

Profesia de asistent medical generalist, profesia de moaşă şi profesia de asistent medical se exercită, pe teritoriul României, în condiţiile Ordonanţei de Urgenţă nr. 144/2008, de către persoanele fizice posesoare ale unui titlu oficial de calificare în profesia de asistent medical generalist, în profesia de moaşă şi, respectiv, de asistent medical, care pot fi:

  • a) cetăţeni ai statului român;
  • b) cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene;
  • c) soţul unui cetăţean român, precum şi descendenţii şi ascendenţii în linie directă, aflaţi în întreţinerea unui cetăţean român, indiferent de cetăţenia acestora;
  • d) membrii de familie ai unui cetăţean al unuia dintre statele prevăzute la lit. b), aşa cum sunt definiţi la art. 2 alin. (1) pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 260/2005, cu modificările şi completările ulterioare;
  • e) cetăţenii statelor terţe, beneficiari ai statutului de rezident permanent în România;
  • f) beneficiarii statutului de rezident pe termen lung acordat de unul dintre statele prevăzute la lit. b).

Profesia de asistent medical generalist, moaşă şi asistent medical se exercită pe teritoriul României de persoanele prevăzute la art. 1 din OUG 144/2008, care îndeplinesc următoarele condiţii:

  • a) sunt posesoare ale unui titlu oficial de calificare de asistent medical generalist, moaşă şi, respectiv, asistent medical;
  • b) nu se găsesc în vreunul dintre cazurile de nedemnitate sau incompatibilitate prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă;
  • c) sunt apţi din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei de asistent medical generalist, moaşă şi asistent medical;
  • d) sunt membri ai Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.

Asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 1 din OUG 144/2008, exercită profesia pe baza certificatului de membru eliberat de Ordinul  Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali, avizat anual.

Avizul anual se acordă numai după încheierea asigurării  de răspundere civilă pentru greşeli în activitatea profesională, valabilă pentru anul respectiv.

Certificatul de membru este însoţit de fişa de evidenţă elaborată de Consiliul naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.

Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România înscrie membrii săi în Registrul naţional unic al asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali din România.